Două pasaje la aproximativ 500 de metri unul de altul, pentru fluidizarea traficului între Timișoara și Moșnița Nouă. Subpasajul de pe Drumul Boilor costă 20 de milioane de euro
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a explicat joi, în ședința de plen, cum va fi reorganizată circulația rutieră în zona de sud-est a Timișoarei, spre Moșnița Nouă.
Soluția prezentată presupune realizarea unui subpasaj pe Drumul Boilor, cu o bandă pe sens, și a unui pasaj suprateran la aproximativ 500 de metri distanță, în continuarea Căii Moșniței.
Cele două obiective vor contribui la preluarea traficului în același nod rutier, pe Calea Moșniței, unde sunt prevăzute două benzi pe sens.
Simonis a făcut precizările în contextul aprobării acordului de asociere dintre Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara pentru realizarea unui nou coridor de mobilitate între municipiu și Moșnița Nouă.
Proiectul prevede construirea unui drum, a unui pasaj suprateran peste Varianta de Ocolire Timișoara Sud (VOTS) și amenajarea unui sens giratoriu pe Calea Moșniței.
Întregul proiect va fi plătit 50-50% de cele doua instituții.
Președintele CJ Timiș a ținut însă să explice și situația subpasajului de pe Drumul Boilor, un proiect distinct, al Consiliului Județean, estimat la aproximativ 20 de milioane de euro, care nu face parte din acordul de asociere votat joi.
De ce va avea subpasajul de pe Drumul Boilor o singură bandă pe sens
Alfred Simonis a explicat că soluția tehnică a fost determinată de existența unor locuințe construite foarte aproape de traseul centurii Timișoarei, în zona administrativă a municipiului. Potrivit acestuia, primul studiu de fezabilitate pentru centură datează din 2007-2008, astfel că traseul era cunoscut cu mult timp înainte de apariția construcțiilor.
„Subpasajul de la Boilor este la o bandă pe sens. Am explicat mai devreme, deja pasajul creează probleme pentru că sunt niște case chiar lipite de centură, pe zona municipiului Timișoara, pe UAT-ul Timișoarei. Repet, SF-ul, cred că 2007-2008 a fost primul SF, deci se știa pe unde vine centura. De ce s-au permis autorizațiile de construire pentru case în buza centurii e ceva ce mie îmi scapă”, a declarat Alfred Simonis.
Șeful CJ Timiș a mai spus că administrația județeană a întâmpinat dificultăți în relația cu proprietarii terenurilor din zonă, nemulțumiți de realizarea pasajului, în condițiile în care existau planuri urbanistice zonale (PUZ) aprobate.
„Am avut dificultăți cu beneficiari, proprietari ai terenurilor care erau supărați că de ce facem pasajul, pentru că aveau PUZ-uri în zonă. Evident că noi expropriem oamenii, dar trebuie să găsim o formulă să scoatem traficul din nodurile astea foarte sufocate”, a afirmat Simonis.
Potrivit acestuia, realizarea unui subpasaj cu două benzi pe sens ar fi fost mai costisitoare și ar fi creat probleme suplimentare din cauza apropierii locuințelor de traseu. Din acest motiv, soluția aleasă este una cu o singură bandă pe sens.
Un al doilea pasaj, la 500 de metri distanță, în continuarea Căii Moșniței
Pentru a compensa capacitatea limitată a subpasajului de pe Drumul Boilor, CJ Timiș propune și o a doua traversare, supraterană, amplasată la aproximativ 500 de metri distanță, în continuarea Căii Moșniței.
Cele două pasaje vor deservi aceeași zonă de circulație, iar traficul va fi preluat într-un singur nod rutier, pe Calea Moșniței, care va avea două benzi pe sens.
„Tocmai de aceea venim cu o soluție alternativă: pasajul subteran la Boilor, o bandă pe sens, și pasaj suprateran la 500 de metri distanță, în continuarea Căii Moșniței, care se intersectează ambele drumuri exact în același nod, care va trebui să preia traficul la două benzi pe sens pe Calea Moșniței”, a explicat președintele CJ Timiș.
Simonis a arătat că și pe partea dinspre Moșnița Nouă există locuințe și PUZ-uri aprobate pe teritoriul administrativ al Timișoarei, ceea ce complică realizarea unei infrastructuri cu o capacitate mai mare în zona Drumul Boilor.
Prin urmare, soluția prezentată de conducerea CJ Timiș este realizarea celor două pasaje la distanță unul de celălalt, astfel încât traficul să fie distribuit și preluat pe Calea Moșniței.
În ceea ce privește coridorul de mobilitate aprobat joi prin asocierea dintre CJ Timiș și Primăria Timișoara, amplasamentul exact urmează să fie stabilit prin studiul de fezabilitate, după analiza variantelor posibile.
