Timișoara: el este Darius – tânărul de 21 de ani mort în Retezat – era student la UVT și campion la canotaj – mesaje de adio din partea colegilor și prietenilor

Darius Manicea, tânărul de 21 de ani care a murit în Munții Retezat după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață, era student la Universitatea de Vest din Timișoara și un sportiv cu rezultate la competițiile naționale de canotaj.

Dispariția sa a provocat numeroase mesaje de condoleanțe din partea colegilor, profesorilor, prietenilor și a comunității sportive.

Reprezentanții facultății la care studia au transmis un mesaj de rămas-bun, în care au vorbit despre un tânăr apreciat de colegi și profesori pentru atitudinea pozitivă și implicarea în activitățile universitare.

„Plecarea lui atât de devreme lasă un gol greu de umplut în inimile tuturor celor care l-au cunoscut”, au transmis reprezentanții instituției, adresând condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor lui Darius.

Darius avea rezultate la competițiile naționale de canotaj

Tânărul făcea parte și din comunitatea sportivă a canotajului timișean. Potrivit Asociației Județene de Canotaj Timiș, acesta participase la competiții naționale, unde reușise să urce pe podium.

Reprezentanții asociației au transmis, la rândul lor, un mesaj de condoleanțe.

„Darius, ai plecat mult prea devreme, lăsând în urmă suflete îndurerate și amintiri care nu vor muri niciodată. E nedrept că un suflet atât de tânăr a trebuit să plece înainte să apuce să trăiască tot ce avea lumea să-i ofere”, au transmis aceștia.

Prietenii apropiați și-au amintit de pasiunea lui pentru munte și de dragostea pentru viață.

„Ai iubit muntele, ai iubit viața și ai avut atâtea lucruri frumoase de oferit lumii. Ai fost un campion, Darius, iar pentru noi vei rămâne mereu un învingător. Din păcate, de data aceasta, muntele te-a păstrat acolo sus, departe de noi”, a scris unul dintre prietenii săi.

Tragedia s-a produs în Munții Retezat

Darius Manicea și-a pierdut viața sâmbătă, în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață, în zona dintre Șaua Custurii și Vârful Păpușa Mică, așa cum puteți citi în articolul de AICI.

Tânărul se afla în drumeție alături de alți doi prieteni. Potrivit informațiilor transmise de salvamontiști, cei trei nu erau echipați corespunzător pentru condițiile de la altitudine, purtând haine obișnuite și încălțăminte sport.

După accident, prietenii săi nu au reușit să ajungă la el și au cerut ajutorul salvatorilor montani. Echipele Salvamont Hunedoara au intervenit pe parcursul întregii nopți, folosind inclusiv o dronă cu termoviziune și un echipaj canin specializat în căutarea persoanelor.

Din nefericire, tânărul a fost găsit decedat. Trupul său a fost recuperat și predat reprezentanților Institutului de Medicină Legală duminică dimineață.

Salvamontiștii au atras atenția că traseele din zona alpină înaltă presupun deja condiții de iarnă, iar gheața și zăpada pot transforma o drumeție într-o experiență periculoasă pentru persoanele fără echipament și pregătire adecvate.

Recomandările noastre