Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roşu de vânt puternic pentru şapte judeţe, la altitudini de peste 1.800 de metri, valabilă marţi, până la ora 14:00, o alta Cod portocaliu pentru 10 judeţe, la altitudini de peste 1.500 de metri, şi o atenţionare Cod galben pentru aproape toată ţara, valabile de luni noaptea până marţi noaptea.
Astfel, potrivit ANM, marţi, între orele 2:00 – 14:00, va fi Cod roşu la altitudini de peste 1.800 m în Carpaţii Meridionali, unde se va semnala vânt puternic, cu rafale ce vor depăşi 140 km/h. Sunt vizate de avertizare zone din judeţele Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş şi Dâmboviţa.
De asemenea, de luni, ora 23:00, până marţi, ora 23:00, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi în Munţii Apuseni, la altitudini mai mari de 1500 m, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 120-140 km/h, va fi viscol puternic şi vizibilitate foarte scăzută. Se vor afla sub Cod portocaliu zone din judeţele Arad, Bihor, Cluj, Alba, Caraş-Severin, Braşov, Prahova, Covasna, Buzău şi Vrancea.
În acelaşi interval, va fi valabilă o atenţionare Cod galben în cea mai mare parte ţării, unde vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze de 50-65 km/h şi izolat peste 70-75 km/h.
VEST: mașină de 30.000 de euro descoperită la frontieră – era căutată de autoritățile spaniole
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au descoperit un autoturism, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, căutat de autorităţile din Spania. Descoperirea a…
