Timișoara: meme ironic după prezentarea noilor randări ale stadionului Dan Păltinișanu – arena va fi învelită într-o blană de chinchilla – trimitere la scandalul botezului familiei Simonis

Noile imagini ale viitorului stadion Dan Păltinișanu din Timișoara au devenit rapid subiect de ironii pe rețelele sociale.

Regizorul timișorean Florin Iepan a publicat un meme inspirat de randările prezentate duminică de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, făcând o trimitere ironică la scandalul de săptămâna trecută provocat de opulența afișată la botezul din familia liderului PSD.

Simonis a prezentat duminică noile imagini ale viitoarei arene și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Potrivit acestuia, proiectanții au operat mai multe modificări de ordin estetic față de prima variantă, fără să schimbe structura stadionului, așa cum puteți citi AICI.

La scurt timp după publicarea imaginilor, Florin Iepan a reacționat cu o glumă vizuală, în care a asociat proiectul stadionului cu discuțiile despre opulența unor lideri PSD, după petrecerea de botez organizată de familia Simonis. Evenimentul, la care au participat numeroși lideri ai partidului, a generat reacții și critici în spațiul public din cauza luxului afișat.

Regizorul a însoțit imaginea cu un text în care face trimitere la una dintre formulele des invocate în discuțiile despre raportarea electoratului la politicieni: „A furat, dar a făcut”.

„A furat, dar a făcut. Este un mod în care electoratul se raportează la politicieni. C.J. Timiș a inaugurat noul stadion de fotbal al orașului. Imaginea alăturată este un fals, plecând de la un act de demagogie digitală. Știrea, în primul comentariu. Randări Festival Timișoara. Untold, nici nu știi cât de mic începi să fii!”, a scris Florin Iepan.

Mesajul este o ironie la adresa modului în care sunt prezentate proiectele publice și a contrastului dintre promisiunile politice, imaginile spectaculoase de prezentare și realitatea investițiilor.

Stadionul Dan Păltinișanu se află încă în etapa pregătirii documentațiilor și a proiectului tehnic, nefiind inaugurat, așa cum sugerează în mod ironic textul regizorului.

Recomandările noastre