Timișoara: un șofer a avut nevoie de două locuri destinate persoanelor cu handicap pentru a parca mașina la un supermarket în Calea Lipovei – a fost amendat cu 2.000 de lei

Un șofer din Timișoara a fost amendat cu 2.000 de lei după ce și-a parcat autoturismul pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități, în parcarea unui supermarket de pe strada Ion Ionescu de la Brad. Cazul a fost semnalat Poliției Locale de un cetățean.

Potrivit Poliției Locale Timișoara, sesizarea a fost primită telefonic în urmă cu câteva seri. La fața locului, polițiștii au constatat că autoturismul ocupa două locuri rezervate persoanelor cu dizabilități.

Șoferul a fost sancționat în baza Legii 448/2006, care prevede amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei pentru ocuparea ilegală a acestor locuri, precum și ridicarea vehiculului.

Peste 1,5 milioane de lei în amenzi de la începutul anului

Poliția Locală Timișoara anunță că 485 de persoane au reclamat telefonic, de la începutul anului, ocuparea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.

În urma sesizărilor și a verificărilor efectuate direct de polițiștii locali, au fost aplicate 763 de sancțiuni, în valoare totală de 1.578.173 de lei.

Potrivit instituției, cele mai multe situații sunt semnalate în parcările supermarketurilor, unde șoferii găsesc frecvent diverse justificări pentru ocuparea locurilor rezervate.

Printre explicațiile invocate se numără lipsa altor locuri de parcare, staționarea pentru câteva minute, graba sau faptul că șoferii susțin că nu au observat indicatorul. Polițiștii locali atrag însă atenția că aceste motive nu înlătură răspunderea pentru încălcarea legii.

Conform Legii 448/2006, ocuparea fără drept a locurilor de parcare adaptate, rezervate și semnalizate pentru persoanele cu dizabilități se sancționează cu amendă între 2.000 și 10.000 de lei și ridicarea vehiculului.

Recomandările noastre