Timișoara: două seri de folclor la Teatrul Național – peste 100 de artiști la Festivalul Național Tradiții la Români pe 21 și 22 octombrie

Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români” are loc pe 21 și 22 octombrie la Teatrul Național din Timișoara, cu peste 100 de artiști.

Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români” revine la Timișoara cu cea de-a XIII-a ediție. Evenimentul va avea loc în 21 și 22 octombrie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”.

Organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, festivalul aduce în fața publicului peste 100 de artiști, 17 soliști invitați și trei ansambluri profesioniste.

Prima seară, pe 21 octombrie, va fi susținută de Ansamblul Profesionist Banatul, alături de soliștii Petrică Miulescu Irimică, Liliana Laichici, Ramona Vița, Dumitru Teleagă, Ciprian Roman, Stana Stepanescu, Georgiana Vița, David Crișan, Alexandru Brundean și Eduard Motan.

A doua seară, pe 22 octombrie, va reuni Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” din Deva și Ansamblul Profesionist Banatul.

Spectacolele vor aduce pe scenă tradiții din mai multe zone ale țării, inclusiv din Ținutul Pădurenilor, Țara Hațegului și Banat.

Festivalul va fi prezentat de Felicia Stoian.

Biletele costă 60 de lei și pot fi cumpărate începând din 8 octombrie, de la casieria Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara sau online, prin Eventim.

Program de sărbători la STPT

Mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport Public Timișoara vor circula după program de duminică, de Crăciun (25 și 26 decembrie 2021) și Revelion (1 și 2 ianuarie…

Recomandările noastre