Noi beneficii pentru studenții Universității Politehnica Timișoara. 600 de laptop-uri performante

Începând cu anul universitar 2021 – 2022, studenții Universității Politehnica Timișoara, inclusiv cei admiși în anul I, vor beneficia, în mod gratuit, de laptopuri performante care să le asigure accesul la activitățile educaționale din mediul online, în cadrul proiectului cu titlul „Facilitarea accesului studenților UPT la educația digitală –EduUPT”, aprobat pentru finanțare prin Programul Operațional Competitivitate – axa prioritară 2, acțiunea 2.3.3 – Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educaţie, e-incluziune, e-sănătate şi e-cultură, secțiunea e-educație.

Ultimul an și jumătate de școală online a fost caracterizat de numeroase provocări generate în mediul academic de pandemia Covid-19. Una dintre cele mai importante lecții învățate este aceea că universitatea trebuie în permanență să se adapteze schimbărilor din societate și să răspundă nevoilor studenților, astfel încât să le asigure egalitatea de șanse și o educație de calitate, se arată într-un comunicat de presă al UPT.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole