VEST: copil de 8 an lovit de o mașină pe o trecere de pietoni – minorul se deplasa cu bicicleta și traversa strada pe culoarea verde a semaforului

Copil de 8 ani, accidentat pe trecerea de pietoni în Deva, după ce a fost lovit de un autoturism

Un copil de 8 ani a fost rănit după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa pe bicicletă o trecere de pietoni semaforizată din municipiul Deva.

Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit, marți după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe strada Calea Zarandului din municipiul Deva.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, accidentul a avut loc în jurul orei 15:45, după ce polițiștii au fost sesizați prin apel la 112.

Din primele verificări, minorul se deplasa cu bicicleta și traversa strada pe trecerea pentru pietoni, pe culoarea verde a semaforului, moment în care ar fi fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani.

În urma impactului, copilul a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Recomandările noastre