Timișoara: șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că Poli nu va putea juca în acest an pe stadionul din Calea Buziașului – “vor evolua tot pe bătrâna Electrica până se vor obține toate avizele“

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, afirmă că echipa Politehnica Timișoara nu va putea evolua în acest an pe noul stadion Eroii Timișoarei, chiar dacă lucrările la arenă ar urma să fie finalizate până la sfârșitul lui 2026.

Simonis a explicat că termenul anunțat de Primăria Timișoara pentru finalizarea stadionului, luna decembrie, are șanse să fie respectat, însă procedura de omologare va necesita timp suplimentar, ceea ce face improbabilă disputarea unor meciuri oficiale pe noua arenă în acest an.

Poli nu va putea juca pe stadionul Eroii Timișoarei anul acesta. Termenul de finalizare a arenei anunțat de Primăria Timișoara, luna decembrie, pare că va fi respectat, dar omologarea necesită timp, așa că, cel mai probabil, alb-violeții vor evolua tot pe bătrâna Electrica până se vor obține toate avizele”, a transmis Alfred Simonis.

Liderul administrației județene a subliniat că instituția pe care o conduce este dispusă să suplimenteze finanțarea pentru finalizarea proiectului, dacă va fi nevoie.

Potrivit acestuia, Consiliul Județean Timiș a pus la dispoziția proiectului 20 de milioane de lei, însă până în prezent au fost decontate facturi în valoare de aproximativ 11 milioane de lei.

Am intrat în acest parteneriat cu Primăria Timișoara pentru că am vrut să ajutăm. Dacă este nevoie, suplimentăm cele 20 de milioane pe care le-am pus la dispoziție. Oferim sprijin pentru a duce cât mai repede la bun sfârșit un proiect atât de așteptat de timișoreni”, a precizat Simonis.

Președintele CJ Timiș a făcut referire și la viitorul stadion Dan Păltinișanu, afirmând că administrația județeană așteaptă de mai multe luni aprobările necesare pentru a putea începe construcția din fonduri proprii.

Timișoara merită un stadion, fie el și de mici dimensiuni, iar Poli are nevoie de o arenă pe care să poată juca până când Dan Păltinișanu va fi ridicat. Îmi doresc ca viitorul guvern, indiferent de arhitectura politică pe care o va avea, să își respecte angajamentele și să permită Consiliului Județean Timiș să înceapă construcția noului stadion din fonduri proprii. Așteptăm de câteva luni această aprobare. Suntem pregătiți”, a transmis Alfred Simonis.

Declarațiile vin în contextul așteptărilor suporterilor și ale clubului Politehnica Timișoara privind mutarea pe noul stadion Eroii Timișoarei, proiect realizat în parteneriat între Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș.

Recomandările noastre