VIDEO. Timișoara: Poliția explică scandalul de pe Aeroportul Traian Vuia – pasagerii care trecuseră deja de controlul de frontieră și își ridicaseră bagajele nu au mai putut părăsi terminalul

Un incident tensionat a avut loc miercuri pe Aeroportul Internațional Timișoara, după sosirea unei curse din Londra, în contextul grevei de avertisment declanșate de lucrătorii vamali.

VIDEO AICI

După apariția în spațiul public a unor informații privind intervenția polițiștilor și nemulțumirea pasagerilor blocați în terminal, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a transmis un punct de vedere oficial.

Potrivit IPJ Timiș, incidentul s-a petrecut în 17 iunie 2026, în jurul orei 13:10, la Terminalul Sosiri Non-Schengen. Polițiștii de la Biroul de Poliție Transporturi Aeriene Timișoara, împreună cu polițiști de frontieră și jandarmi, desfășurau activități pentru menținerea ordinii publice în aeroport.

Conform instituției, în timpul grevei de avertisment, lucrătorii vamali au blocat accesul pasagerilor către zona publică a aeroportului prin amplasarea unei mese în dreptul ieșirii și prin formarea unui cordon uman. Astfel, călătorii care trecuseră deja de controlul de frontieră și își ridicaseră bagajele nu au mai putut părăsi terminalul.

Situația a generat nemulțumiri în rândul pasagerilor, fiind înregistrate inclusiv apeluri la 112 prin care se reclama faptul că oamenii erau împiedicați să iasă din zona de preluare a bagajelor.

Polițiștii au intervenit pentru eliminarea obstacolului care bloca accesul către zona publică a aeroportului”, precizează IPJ Timiș, argumentând că nu exista un temei legal pentru restrângerea libertății de mișcare a pasagerilor.

Totodată, reprezentanții Poliției Române resping acuzațiile potrivit cărora agenții ar fi instigat pasagerii să formuleze plângeri împotriva lucrătorilor vamali, susținând că intervenția a avut exclusiv rolul de a preveni situații de risc și de a menține ordinea publică.

IPJ Timiș subliniază că polițiștii nu au atribuții în efectuarea controlului vamal și nu pot împiedica deplasarea persoanelor decât în situațiile prevăzute expres de lege. Instituția afirmă că întreaga intervenție s-a desfășurat în conformitate cu atribuțiile legale privind menținerea ordinii și siguranței publice.

Protestul vameșilor a fost declanșat pe fondul nemulțumirilor legate de reducerea unor sporuri salariale. Sindicaliștii au avertizat că, în lipsa unei soluții din partea autorităților, ar putea declanșa o grevă generală.

Sursa video – realitatea plus

Recomandările noastre