VIDEO. Vest: un violator periculos a fost arestat preventiv – este acuzat că a violat o fată de 15 ani – minora era fiica concubinei sale

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol asupra unei minore în vârstă de 15 ani.

Potrivit Poliției, incidentul a fost semnalat în data de 19 mai 2025, când mama adolescentei s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, însoțită de fiica sa. Femeia a reclamat faptul că partenerul ei, concubin cu domiciliul în Hunedoara, ar fi întreținut raporturi sexuale cu minora.

Imediat după depunerea plângerii, suspectul a părăsit teritoriul României, ceea ce a determinat autoritățile să declanșeze activități de localizare și reținere. După mai bine de două luni de căutări, bărbatul a fost depistat în dimineața zilei de 31 iulie 2025, într-o locație din municipiul Moreni, județul Dâmbovița, cu sprijinul polițiștilor locali.

Acesta a fost escortat la sediul Poliției Hunedoara, iar în urma probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, a fost prezentat Judecătoriei Deva, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor, faptă gravă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

Recomandările noastre