Timișoara: un bărbat de 38 de ani reținut după ce a drogat în mod repetat o fată de 17 ani și a întreținut relații sexuale cu ea – a făcut și fotografii cu telefonul mobil

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 38 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor și pornografie infantilă.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în perioada cuprinsă între luna septembrie 2023 și luna decembrie 2024, persoana în  cauză ar fi determinat o victimă minoră (17 ani) să consume substanțe medicamentoase cu efect sedativ, anxiolitic și hipnotic asupra sistemului nervos, iar, ulterior, profitând de neputința acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința pe fondul consumului, ar fi întreținut, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, relații sexuale cu persoana vătămată minoră.

În acest context, persoana cercetată ar fi realizat fotografii cu telefonul mobil, în care ar fi surprins persoana vătămată în ipostaze sexuale explicite.

Totodată imaginile ar fi relevat și starea de vulnerabilitate fizică și psihică a victimei,  cât și a unei alte minore, membră a familiei sale, determinate de administrarea substanțelor medicamentoase cu efect sedativ.

Astăzi, 17 iunie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea persoanei de 38 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor și pornografie infantilă. Ulterior, a fost sesizat  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“, a transmis miercuri Poliția Timiș.

Recomandările noastre