Timișoara: șeful PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, îl critică pe Alfred Simonis după atacul la adresa vestimentației USR-iștilor – “este cel puțin indecent, un reflex de socialism de caviar“

Președintele PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, a reacționat marți după declarațiile făcute de liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, într-un podcast local realizat de un membru PSD Giarmata, în care acesta a ironizat modul în care se îmbracă primarul Timișoarei, Dominic Fritz, viceprimarul Ruben Lațcău, dar și USR-iștii in general.

Alfred Simonis a fost neinspirat când a coborât discuția publică la hainele modeste purtate de Dominic Fritz și Ruben Lațcău. Este cel puțin indecent ca un politician crescut în partidul baronilor și al privilegiilor să ironizeze felul în care se îmbracă adversarii politici. Este reflex de socialism de caviar: spui că reprezinți oamenii simpli, dar îi judeci după pantofi. Într-un oraș în care mulți oameni muncesc cinstit, trăiesc simplu și nu au nevoie să fie judecați după stilul vestimentar, asemenea remarci sunt deplasate”, a transmis Ionuț Gaiță.

Liderul liberal consideră însă că reacțiile primarului Dominic Fritz și ale viceprimarului Ruben Lațcău au evitat fondul criticilor formulate de Simonis la adresa administrației locale.

Însă, dincolo de aroganța lui Simonis, Timișoara chiar arată rău. Iar administrația Fritz-Lațcău nu poate acoperi asta cu o poză cu galoși, cu o postare bine scrisă sau cu victimizarea de serviciu. Sigur că Simonis a gafat. Dar Fritz și Lațcău au ales convenabil doar prima jumătate a discuției: insulta vestimentară. La fond nu au răspuns”, a mai afirmat Gaiță.

Acesta susține că problemele orașului țin de șantiere întârziate, infrastructură, întreținerea spațiilor verzi, starea unor clădiri publice și numărul mare de sesizări venite din partea cetățenilor.

Din păcate, Timișoara este prinsă între două forme de spectacol politic. Pe de o parte, stilul Simonis: aroganță și rezultate modeste. Anunță bugete istorice și proiecte mari, apoi realitatea din 2025 arată o execuție de aproximativ 42,5% la investiții. Mult spectacol pentru rezultate mici. Pe de altă parte, administrația Fritz-Lațcău: profesionistă la replici și la imagine, abilă în a transforma orice atac într-o poveste despre victimă și agresor. Dar orașul nu se conduce prin numărul de like-uri primite pe rețelele sociale. Timișorenii s-au săturat. E nevoie de mai puțin spectacol și de mai multă treabă”, a declarat președintele PNL Timișoara.

Declarația vine în contextul schimbului de replici dintre liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, și reprezentanții USR, după afirmațiile făcute de acesta despre modul în care se îmbracă politicienii formațiunii conduse de Dominic Fritz.

Recomandările noastre