VIDEO. Vest: bărbat reținut după ce a încălcat un ordin de protecție – a mers la fosta concubină pentru a-și încărca dispozitivul de monitorizare, iar femeia l-a primit

Un bărbat în vârstă de 28 de ani din municipiul Hunedoara a fost reținut de polițiști după ce a încălcat un ordin de protecție emis de instanță, fiind depistat cu ajutorul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME).

VIDEO AICI

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, alerta a fost generată în dimineața zilei de 3 iunie, în jurul orei 07:10, după ce sistemul a semnalat apropierea bărbatului de persoana protejată prin ordinul de protecție.

Polițiștii au contactat imediat femeia în vârstă de 38 de ani, din Hunedoara, care a declarat că fostul concubin s-ar fi deplasat la locuința sa pentru a încărca telefonul mobil aferent sistemului de monitorizare electronică, după care a plecat, fără să existe un conflict între cei doi.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că pe numele bărbatului era în vigoare un ordin de protecție prin care îi era interzis să se apropie de victimă, de locuința acesteia sau să ia legătura cu ea prin orice mijloc de comunicare.

Pentru încălcarea măsurilor dispuse de instanță, polițiștii au deschis un dosar penal și au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara pentru dispunerea măsurilor legale.

Polițiștii reamintesc că încălcarea ordinelor de protecție constituie infracțiune și subliniază rolul important al sistemului de monitorizare electronică în prevenirea și combaterea violenței domestice, prin alertarea rapidă a autorităților atunci când sunt încălcate restricțiile impuse de instanță.

Recomandările noastre