Timișoara: amendă de 30.000 de lei aplicată unei femei care a abandonat gunoi în zona Drumul Boilor – două firme de pe strada Constructorilor și Ovidiu Balea amendate cu câte 50.000 de lei

Poliția Locală Timișoara a aplicat, în ultima lună, 163 de sancțiuni pentru încălcarea legislației de mediu, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 357.700 de lei.

Acțiunile au vizat atât persoane fizice, cât și societăți comerciale care au abandonat deșeuri, nu au salubrizat terenurile deținute sau nu au predat resturile către operatori autorizați.

Potrivit Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara, una dintre cele mai mari amenzi, de 30.000 de lei, a fost aplicată unei femei care a abandonat în zona Drumul Boilor, spre centura orașului, deșeuri din plastic, găleți, saci și alte resturi într-un canal de desecare.

De asemenea, două societăți comerciale au fost sancționate cu câte 50.000 de lei. Una dintre firme, situată pe strada Constructorilor, nu a salubrizat un amplasament pe care se aflau cantități importante de deșeuri menajere și textile voluminoase, în ciuda măsurilor dispuse de polițiștii locali. O altă societate, din zona Ovidiu Balea, a fost amendată după ce a păstrat pe un teren numeroase deșeuri, inclusiv resturi provenite din caroserii auto, fără a le preda unui operator autorizat.

Nereguli privind gestionarea deșeurilor au mai fost constatate pe străzile Matei Basarab, Suceava, Câmpului, Cozia, Memorandului, Demetriade, Grigore T. Popa, Bistrei, Burebista, Pepinierei, Circumvalațiunii, Ioan Slavici, Bujorilor, D.I. Mendeleev și Liviu Rebreanu.

Reprezentanții Poliției Locale atrag atenția că verificările vor continua și în perioada următoare și recomandă respectarea legislației de mediu pentru evitarea sancțiunilor, care pot ajunge la zeci de mii de lei.

Recomandările noastre