Campusul Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în perioada 21-23 mai 2026, o nouă ediție a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment cu acces gratuit dedicat muzicii, activităților urbane și întâlnirilor dintre studenți, alumni și comunitatea locală.
Evenimentul se va desfășura pe Stadionul Știința și în mai multe spații conexe ale universității, organizatorii pregătind concerte, sesiuni de dialog cu personalități publice și petreceri tematice.
Pe scena principală vor urca artiști precum B.U.G. Mafia, Vama, Oscar, Killa Fonic, Petre Ștefan și Argatu.
Programul include și seria de dialoguri Young Hub @ ARChA, unde tinerii vor putea participa la întâlniri cu personalități din sport, administrație, educație și media.
Printre invitați se numără Ana Maria Brânză, Simona Amânar, Dan Alexa, Alfred Simonis, Traian Băsescu, Claudiu Pândaru și Ioana Ciurlea.
Organizatorii au anunțat că locurile pentru întâlnirea cu Traian Băsescu sunt deja epuizate.
„Universitatea Politehnica Timișoara înseamnă educație, cercetare, inovație, dar și comunitate. Zilele Studenților Timișoarei sunt un prilej de a aduce împreună generații diferite în jurul aceluiași spirit”, a declarat rectorul UPT, Florin Drăgan.
Evenimentul este organizat de Festivaluri pentru Tineri și Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș și Visit Timiș.
