Timișoara: încep lucrările la Centura de Vest – șantierul are termen de execuție de doi ani – a fost emis ordinul de începere

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru Varianta de Ocolire Timișoara Vest, cu data de 14 mai 2026. Noul drum va avea aproximativ 14 kilometri, câte două benzi pe sens și un termen de execuție de 24 de luni.

Constructorul desemnat pentru realizarea investiției este compania turcă NUROL İNŞAAT VE TİCARET A.Ş., iar DRDP Timișoara asigură supervizarea contractului.

Traseul centurii de vest va traversa teritoriile administrative ale municipiului Timișoara, comunei Săcălaz și comunei Sânmihaiu Român.

Proiectul include realizarea a zece lucrări de artă, dintre care trei sunt considerate de complexitate tehnică ridicată:

– un pasaj peste DN 59A și peste calea ferată CFR 100, cu o lungime de aproximativ 750 de metri;

– un pasaj peste DN 6 și CFR 133, cu o lungime de aproximativ 450 de metri;

– un pod peste râul Bega și rezervoarele de nămol, cu o lungime de aproximativ 450 de metri.

De asemenea, vor fi amenajate patru noduri rutiere:

– la intersecția cu DN 69 și Varianta Timișoara Nord;

– la intersecția cu DN 6;

– la intersecția cu DN 59A;

– la intersecția cu Radiala Nouă de Vest.

Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 de luni, iar investiția este finanțată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027.

Recomandările noastre