Timiș: Festivalul Rock la Mureș anunță noi artiști – Lone Assembly din Elveția și +SHE+ din România pentru ediția de la Periam Port

Festivalul Rock la Mures și-a completat lineup-ul pentru ediția din 10–11 iulie 2026, desfășurată la Periam Port, cu două noi confirmări din zona alternativă europeană: trupa elvețiană Lone Assembly și proiectul românesc +SHE+, semnat de artista Corina Sucarov.

Lone Assembly, formație din Elveția, aduce un sound post-punk cu influențe new wave și synthpop, remarcat prin atmosfera melancolică și producții cinematice. Trupa a debutat discografic în 2024 cu EP-ul „That Never Happened”, iar în 2026 a lansat albumul „Knots & Chains”, care explorează teme precum fragilitatea emoțională, respingerea și distanțarea afectivă.

Alături de aceștia, organizatorii au confirmat proiectul +SHE+, creat de artista Corina Sucarov, cunoscută pentru activitatea sa în zona artelor vizuale și performative. Proiectul abordează un stil darkwave/post-punk și este construit ca o experiență artistică completă, care combină muzica, dansul și elemente cinematice în cadrul concertelor live.

Rock la Mureș, cu o istorie de peste două decenii, este unul dintre festivalurile importante de muzică alternativă din România, desfășurat într-un cadru natural la Periam Port. Evenimentul pune accent pe comunitate și pe experiențe culturale complete, nu doar pe concerte.

Ediția din 2026 va include, pe lângă muzică live, ateliere, zone de relaxare, activități outdoor și proiecte de conștientizare și ecologizare.

Biletele sunt disponibile online.

Timișoara: noi închideri și restricții de circulație impuse de lucrările la rețeaua de apă și canal – în zona Stan Vidrighin, străzii Jiul și Lugojului, pe Take Ionescu în zona intersecției de la ISHO               ,                           

Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat, în perioada următoare, instituirea de restricții sau închideri de trafic rutier, în vederea continuării proiectelor de infrastructură sau de modernizare…

Recomandările noastre