Consiliul Județean Timis va discuta în ședința ordinară din 29 aprilie 2026 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru un amplu sistem de distribuție gaze naturale în mai multe localități din județ.
Proiectul vizează înființarea unui sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale în comunele Boldur, Nițchidorf, Darova, Pădureni, Racovița, Sacoșu Turcesc, Tormac, Victor Vlad Delamarina, Știuca, Găvojdia, precum și extinderea rețelei în comuna Belinț.
Investiția este derulată prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitara Distribuție Gaz Timiș Centru, structură care reunește județul Timiș și cele 11 unități administrativ-teritoriale implicate.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 102.742.912 lei (TVA inclus), din care 45 milioane lei sunt asigurați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar peste 57 milioane lei reprezintă cofinanțare din bugetele locale ale comunelor și Consiliului Județean.
Potrivit raportului de specialitate, proiectul include realizarea infrastructurii de distribuție, digitalizarea și monitorizarea consumului, precum și implementarea unor sisteme moderne de supraveghere a rețelei de gaze.
Documentația tehnică a fost avizată favorabil în cadrul comisiei tehnico-economice a CJ Timiș, iar indicatorii actualizați și devizul general urmează să fie supuși aprobării plenului.
Proiectul este considerat una dintre cele mai mari investiții de infrastructură energetică la nivel rural din județ, cu impact direct asupra mai multor mii de locuitori.
Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1 din data de 07.11.2023 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Distribuție Gaz Timiș Centru”, Anexa nr. 6, au alocate sumele aferente cofinanțării proiectului din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, cât și sumele finanțate din bugetul de stat, prin Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, după cum urmează:
a) Județul Timiș 5.500.000 lei TVA inclus
Buget local: 5.500.000,00 lei
Buget de stat: 0,00 lei
b) comuna Boldur 9.142.670,77 lei TVA inclus
Buget local: 4.742.670,77 lei
Buget de stat: 4.400.000,00 lei
c) comuna Nițchidorf 11.527,413.29 lei TVA inclus
Buget local: 7.127.413,29 lei
Buget de stat: 4.400.000,00 lei
d) comuna Darova 9.065.013,69 lei TVA inclus
Buget local: 6.655.013,69 lei
Buget de stat: 4.400.000,00 lei
e) comuna Pădureni 7.544,738,13 lei TVA inclus
Buget local: 3.144.738,13 lei
Buget de stat: 4.400.000,00 lei
f) comuna Racovița 9.665.693,45 lei TVA inclus
Buget local: 5.265.693,45 lei
Buget de stat: 4.400.000,00 lei
g) comuna Sacoșu Turcesc 10.356.896,63 TVA inclus
Buget local: 5.956.896,63 lei
Buget de stat: 4.400.000,00 lei
h) comuna Tormac 10.083.385,63 lei TVA inclus
Buget local: 5.683.385,63 lei
Buget de stat: 4.400.000,00 lei
i) comuna Victor Vlad Delamarina 8.044.297,09 lei TVA inclus
Buget local: 3.644.297,09 lei
Buget de stat: 4.400.000,00 lei
j) comuna Știuca 7.933.460,82 lei TVA inclus
Buget local: 3.533.460,82 lei
Buget de stat: 4.400.000,00 lei
k) comuna Găvojdia 9.077.812,00 lei TVA inclus
Buget local: 4.677.812,00 lei
Buget de stat: 4.400.000,00 lei
l) comuna Belinț 4.801.530,92 lei TVA inclus
Buget local: 3.801.530,92 lei
Buget de stat: 1.000.000,00 lei
