Spitalul Clinic CF Timișoara a atras peste 5,7 milioane de lei prin PNRR pentru un amplu proiect de digitalizare, care se apropie de finalizare în aceste zile.
Investiția, realizată în cadrul componentei „Transformare digitală, realizarea sistemului eHealth și telemedicină”, a vizat modernizarea completă a infrastructurii IT a spitalului. Au fost achiziționate echipamente noi, inclusiv 80 de stații de lucru pentru secții și cabinete, aparate multifuncționale și un sistem de teleconferință, dar și refacerea rețelei informatice.
Totodată, au fost implementate soluții digitale pentru consultații, sisteme electronice de prescriere a rețetelor și dosarul medical electronic al pacientului. Valoarea totală a proiectului este de 5.702.297 lei, din care 83.000 de lei reprezintă contribuția proprie a unității medicale.
Managerul spitalului, Cosmin Gridan, a declarat că unitatea a făcut un pas important spre digitalizare, după ce vechea infrastructură IT genera frecvent probleme, iar softul utilizat era unul închiriat.
Prin noul sistem, medicii au acces în timp real la investigațiile și analizele pacienților, folosind inclusiv tablete pentru completarea fișelor medicale electronice. De asemenea, pacienții pot beneficia de programări online rapide pentru consultații, având posibilitatea de a alege medicul și de a primi confirmarea prin SMS.
Proiectul permite și crearea unei arhive digitale integrate, care va facilita gestionarea datelor medicale și eficientizarea actului medical.
Reprezentanții spitalului precizează că, în paralel, unitatea continuă implementarea altor proiecte naționale și europene pentru modernizarea serviciilor medicale.
