Peste 300 de amenzi aplicate șoferilor, în acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, poliţiştii rutieri timișeni au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Astfel că, au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale șoferilor indisciplinați și reţinut 34 de  permise de conducere.

În acest sens, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.

Astfel, poliţiştii au constatat 9 infracțiuni și au aplicat 323 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere, 145 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 34 de  permise de conducere, pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitelor legale de viteză, conducere sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, au fost retrase 27 certificate de înmatriculare.

În zilele următoare, poliţiştii vor desfăşura în continuare acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole