O adolescentă de 16 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost implicată într-un conflict spontan pe o stradă din Deva, fiind agresată de o altă fată de aceeași vârstă.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, în urma altercației, una dintre minore ar fi folosit un spray iritant lacrimogen împotriva victimei.
Tânăra agresată a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violențe, iar minora bănuită de comiterea faptei a fost dusă la sediul poliției pentru audieri.
Cercetările sunt în desfășurare, sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Foto: arhiva
