Timișoara: unul dintre cei mai performanți directori de spital își încheie mandatul – Cristian Oancea de la Spitalul Victor Babeș: “un mandat are un sfârșit – angajamentul față de oameni, niciodată“

Prof. dr. Cristian Oancea a anunțat marți, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că își încheie mandatul de manager al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, după cinci ani de activitate în această funcție.

În mesajul său, acesta a descris perioada ca fiind „unul dintre cele mai intense capitole” din viața profesională, marcat de provocări, decizii dificile și o responsabilitate majoră. „Un mandat are un sfârșit. Angajamentul față de oameni, niciodată”, a transmis fostul manager.

Cristian Oancea a precizat că a preluat conducerea unității într-un moment dificil, când spitalul era considerat „Cenușăreasa sistemului medical timișean”, asumându-și transformarea acestuia într-o unitate sanitară de elită. Potrivit declarației sale, în ultimii ani au fost realizate lucrări de modernizare a infrastructurii, au fost achiziționate echipamente medicale performante, au fost îmbunătățite circuitele medicale și implementate programe naționale de sănătate.

Fostul manager a subliniat că una dintre cele mai importante realizări a fost consolidarea echipei medicale și atragerea de specialiști tineri, punând accent pe creșterea încrederii pacienților în actul medical. „Cea mai importantă realizare nu se măsoară în proiecte sau în echipamente. Se măsoară în oameni”, a afirmat acesta.

În mesajul de rămas-bun, Oancea le-a mulțumit medicilor, asistentelor, personalului auxiliar și administrativ pentru efortul depus, precum și pacienților pentru încrederea acordată. El a transmis că, deși mandatul se încheie, convingerea sa că spitalul trebuie să rămână „un reper de profesionalism, demnitate și umanitate” rămâne neschimbată.

Prof. dr. Cristian Oancea a condus în ultimii cinci ani Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara și este cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Timiș: 17 persoane confirmate cu Covid-19

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Timiș au fost confirmate 17 persoane cu Covid-19. Niciun copil nu a fost confirmat cu virusul SARS-Cov2. În spitalele din Timiș sunt…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole