În perioada 7–8 februarie 2026, la Hunedoara, s-a desfășurat etapa regională FIRST Tech Challenge – Regiunea Vest, competiție de robotică dedicată elevilor din vestul țării, organizată de Asociația Nație Prin Educație, care aniversează 10 ani de activitate competițională.
Evenimentul a reunit 25 de echipe, care și-au demonstrat abilitățile tehnice, creativitatea, spiritul de echipă și valorile programului internațional FIRST. Cele trei echipe din Timișoara, pregătite cu sprijinul Universității de Vest din Timișoara (UVT), s-au remarcat prin rezultate excepționale.
Echipa CSH, de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, s-a calificat în meciurile de play-off cu 6 victorii din 6 meciuri în faza de calificări. În finală, a jucat alături de Delta Force din Arad și a câștigat Premiul INSPIRE – locul I, cea mai importantă distincție a competiției, oferită echipei care excelează în toate categoriile de jurizare.
Echipa CyberMoon, de la Colegiul Național „Diaconovici Loga”, a ajuns până în finală, unde s-a clasat pe locul II în teren, în alianță cu echipa BIT-MO din Arad, și a obținut Premiul INSPIRE – locul II, recunoaștere a muncii și impactului lor educațional și comunitar. Este prima dată când echipa CyberMoon primește unul dintre cele mai importante premii ale competiției.
Echipa Solar Sparks Robotics, de la Școala Generală nr. 30, singura echipă din regiune formată din elevi gimnaziali, s-a calificat în meciurile de play-off și a câștigat locul II la premiul „Nație prin Educație”, distincție acordată echipelor care se remarcă prin pasiune, implicare și potențial de dezvoltare.
Toate cele trei echipe se califică astfel la etapa națională FIRST Tech Challenge România, care va avea loc la București între 13 și 15 martie 2026, unde vor concura pentru un loc la competițiile internaționale, inclusiv etapa mondială din Houston, Texas.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat că universitatea sprijină echipele de robotică prin mentorat, acces la resurse educaționale și colaborări cu studenți și cadre universitare, contribuind astfel la formarea viitorilor cercetători și lideri în domeniul tehnologiei.
Rezultatele obținute confirmă că Timișoara rămâne un centru important al educației tehnologice din România, iar succesul acestor echipe reflectă munca, pasiunea și sprijinul oferit de școli, universități și comunitatea locală.
