Timișoara: directorul Operei Naționale Române, Cristian Rudic, și-a înaintat demisia – încetarea contractului a fost aprobată prin acordul părților de către Ministerul Culturii

Directorul Operei Naționale Române din Timișoara, Cristian Rudic, a solicitat Ministerului Culturii încetarea contractului de management, invocând motive personale, iar ministrul Culturii, Andras Demeter, a aprobat eliberarea acestuia din funcție.

Potrivit unui comunicat al instituției, încetarea contractului a fost aprobată prin acordul părților și va intra în vigoare începând cu data de 15 februarie 2026. În scrisoarea transmisă Ministerului Culturii, Cristian Rudic a mulțumit pentru colaborarea și sprijinul acordate pe durata mandatului, subliniind contribuția acestora la realizarea proiectelor Operei.

Cristian Rudic a devenit director permanent al Operei Naționale Române din Timișoara în anul 2019, după o perioadă de aproape opt luni de interimat, preluând mandatul de la Corneliu Murgu, care a condus instituția timp de aproape două decenii.

Șeful PSD al CJ Timiș, Alfred Simonis, nemulțumit de numărul mic al lucrărilor la expoziția Caravaggio: “vă mărturisesc mi-ar fi plăcut să fie mai multe opere“ – Alfred Simonis este “un fin“ cunoscător al fenomenului fiind absolvent al liceului de sport

Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) a vernisat, sâmbătă, expoziţia „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi„, estimată de amfitrioni a fi cea mai…

Recomandările noastre