Timiș: senatorul Sorin Șipoș, noul șef al USR Timiș, a devenit liderul grupului USR din Senat – are ca prioritate evitarea introducerii de noi impozite sau a creșterii taxelor și TVA

Senatorul de Timiș Sorin Șipoș, președinte al USR Timiș, a fost desemnat, începând de luni, lider al grupului USR din Senat, potrivit unui anunț transmis, luni seara, de organizația județeană a partidului.

În noua funcție, Sorin Șipoș va coordona agenda politică a USR în Parlament și va reprezenta pozițiile partidului în Senat, cu accent pe promovarea intereselor Timișului la nivel național.

Conform USR Timiș, anul 2026 este văzut ca un moment-cheie pentru reducerea presiunii asupra cetățenilor, corectarea problemelor structurale și demararea relansării economice a României. Prima prioritate enunțată este evitarea introducerii de noi impozite sau a creșterii taxelor și TVA.

Pe agenda legislativă a USR pentru perioada următoare se află, printre altele, modificarea legilor justiției conform propunerilor formulate de partid în decembrie 2025, adoptarea pachetului trei de reducere a cheltuielilor din administrația publică centrală și locală, precum și măsuri de stimulare a industriilor care pot contribui la diminuarea deficitului comercial.

USR mai anunță intenția de a promova facilități fiscale pentru exploatarea grafitului și pentru activități de cercetare-dezvoltare în domeniile inteligenței artificiale și semiconductorilor, adoptarea legii femicidului, instalarea de camere video în centrele pentru copii cu dizabilități și în căminele pentru seniori, precum și organizarea de concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori în învățământul preuniversitar.

Pe listă se mai regăsesc adoptarea noii Legi a Apărării Naționale și comasarea sau desființarea unor instituții publice considerate ineficiente, precum Institutul Revoluției, Institutul Levantului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Academia de Științe Tehnice și Academia de Științe Medicale, pentru care ar exista un acord politic la nivelul coaliției de guvernare.

Viziunea USR pentru 2026 este oprirea risipei banului public și relansarea economiei”, se arată în comunicatul USR Timiș, care le urează succes parlamentarilor de Timiș Sorin Șipoș, Vlad Șendroiu și Cătălin Drulă.

Recomandările noastre