Timiș: anunț privind organizarea examenului de promovare la Spitalul Orășenesc Deta

Spitalul Orășenesc Deta organizează, în data de 30 ianuarie 2026, începând cu ora 10:00, la sediul unității, în sala de ședințe, un examen de promovare internă pentru personalul contractual.

Examenul se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale HG nr. 1336/2022 privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar, precum și ale Ordinului nr. 1470/2011 referitor la criteriile de angajare și promovare în funcții, grade și trepte profesionale în unitățile sanitare publice.

Este scos la concurs un post de magaziner, nivel de execuție, grad debutant, în cadrul compartimentului Administrativ. Condiția de participare este o vechime de minimum șase luni în activitate.

Pentru înscrierea la examen, candidații trebuie să depună o cerere de înscriere și copia actului de identitate. Tematica și bibliografia pot fi obținute de la compartimentul RUNOS.

6 focare de Covid-19 active în Timiș

Direcția de Sănătate Publică Timiș transmite că la aceasta dată, la nivelul județului, sunt 6 focare de Covid-19 active și se află în supraveghere epidemiologică. Au fost închise focarele din…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole