Timișoara: Lia Savonea și Elena Costache primesc “Secera și ciocanul“ din partea Societății Timișoara pentru susținerea sistemului şi structurilor (neo)comuniste

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit premiile pe anul 2025.

Lista cu laureații a fost făcută publică vineri.

Premiul „Speranța”Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu

Premiul „Speranţa“se acordă „Pentru cea mai însemnată contribuţie la instaurarea democraţiei, destrămarea structurilor comuniste şi menţinerea speranţei în România“.

Premiul „Secera și ciocanul”Lia Savonea și Elena Costache

Premiul „Secera şi ciocanul“se acordă „Pentru efortul deosebit depus întru conservarea şi susţinerea sistemului şi structurilor (neo)comuniste în România“.

Premiul „Ion Monoran”Inițiativa Timișoara și Tudor Chirilă

Premiul „Ion Monoran“ se acordă „Pentru stăruinţa în demersurile de a decanta valorile morale în societatea românească“ (Ion Monoran, poet, membru fondator al Societăţii şi ziarului „Timişoara“ -la care a scris până la moartea sa, în 1993- a fost cel care, în 16 decembrie 1989, a oprit tramvaiele în Piaţa „Maria“ din Timişoara, moment esenţial în declanşarea Revoluţiei.)

Premiul „Alexandra Indrieș”Dan Perjovschi

Premiul „Alexandra Indrieş“ se acordă „Pentru contribuţia avută prin intermediul cuvântului scris la dezvoltarea spiritului civic, la promovarea principiilor democraţiei şi ale statului de drept în România“ (Alexandra Indrieş, fostă deţinută politic, scriitoare, membră fondatoare a Societăţii Timişoara, editorialistă a ziarului „Timişoara“, a murit în 1993.)

Premiul „Oscar Berger”N.C. MunteanuMihai Voinea (Recorder) și Andreea Pocotilă (Recorder)

Premiul de jurnalism civic „Oscar Berger“ se acordă anual unui jurnalist român, pe baza evaluării activităţii sale (Oscar Berger, regizor, jurnalist, director al ziarului „Timișoara” și membru al Societății Timișoara, a decedat în 2013).

Premiul „Punctul 12 al Proclamației de la Timișoara”Christian Mititelu

Premiul „Punctul 12 al Proclamaţiei de la Timişoara” se acordă „Pentru promovarea principiilor Proclamaţiei în diaspora“.

Consiliul de conducere al Societății Timișoara

Societatea Timișoara este o organizație fondată în zilele revoluției din Decembrie 1989 de un grup de intelectuali timișoreni care au participat nemijlocit la revoltele împotriva regimului totalitar al lui Nicolae Ceaușescu și au formulat Proclamația de la Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole