Doi dintre suporterii greci răniți în accidentul rutier produs în județul Timiș sunt transportați, joi, în Grecia, cu o aeronavă militară care a decolat de pe Aeroportul Internațional Timișoara. Cel de-al treilea rănit rămâne internat în spital, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale miercuri seara.
Cei doi răniți au fost transferați de la Spitalul Județean Timișoara către aeroport cu ambulanțe, însoțiți de echipaje medicale. Medicii au stabilit că starea acestora permite transportul aerian. Potrivit presei din Grecia, unul dintre ei va continua tratamentul într-un spital din Salonic, în timp ce celălalt a fost externat după îngrijirile primite în România.
Al treilea supraviețuitor nu este suficient de stabil pentru a fi transportat și rămâne sub supraveghere medicală, după operația suferită miercuri seară.
Tot joi urmează să fie repatriate și trupurile celor șapte suporteri greci care și-au pierdut viața în accident. Formalitățile pentru repatriere sunt programate să înceapă în jurul orei 15:30. Prefectura Timiș a anunțat că, înainte de plecare, va avea loc o slujbă religioasă, oficiată de IPS Ioan Selejan, în salonul oficial al Aeroportului Timișoara.
Cele șapte trupuri vor fi transportate în Grecia cu un zbor special al Forțelor Aeriene Elene.
Accidentul rutier s-a soldat cu șapte decese și trei persoane rănite, după ce microbuzul în care se aflau suporterii, care se deplasau din Grecia către Franța, a fost implicat într-un grav eveniment rutier în județul Timiș. Toți pasagerii sunt suporteri ai echipei PAOK.
Cauzele exacte ale accidentului nu au fost stabilite până în acest moment.
Clubul PAOK Salonic s-a ocupat de repatrierea trupurilor celor 7 suporteri. Unul dintre aceştia avea 20 de ani, trei aveau 28 de ani, unul avea 29 de ani, iar alţi doi aveau 30 de ani.
O slujbă religioasă a fost oficiată de IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, la salonul oficial din cadrul Aeroportului Timişoara.
Sicriele au fost urcate, după serviciul religios, în avionul militar care a plecat apoi spre Grecia, la Salonic.
Şi doi dintre cei 3 răniţi în acelaşi accident au fost transferaţi, joi, în Grecia cu un avion.
Unul dintre ei a fost internat în spital, pentru continuarea tratamentului, iar celălalt a plecat spre casă. Al treilea rănit a rămas internat la Spitalul Judeţean Timişoara, unde în cursul nopţii de miercuri spre joi, a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Medicii au constatat că avea un edem la nivelul coloanei cervicale.
