Timișoara: petiție online pentru “Legea Mario“ de modificarea Codului Penal – se cere pedepsirea omorului comis cu discernământ de minori sub 14 ani – sunt deja peste 120.000 de semnături

Tragedia produsă în localitatea Cenei din județul Timiș a generat reacții la nivel național și a readus în discuție răspunderea penală a minorilor în cazurile de omor. În centrul dezbaterii se află situația unui copil de 13 ani, suspectat că ar fi participat la uciderea lui Mario, alături de un alt minor, în vârstă de 15 ani, faptă care, potrivit anchetatorilor, ar fi fost planificată în avans.

Conform legislației actuale, minorul de 13 ani nu poate fi tras la răspundere penală, motiv pentru care a fost lăsat în libertate, aspect care a stârnit nemulțumiri și reacții puternice în spațiul public.

În acest context, în mediul online a fost lansată o petiție intitulată „Adoptarea Legii Mario – modificarea Codului penal pentru pedepsirea reală a omorului comis cu discernământ de minori”. Inițiativa solicită schimbări legislative care să permită sancționarea penală a minorilor sub 14 ani în cazuri grave, atunci când fapta este comisă cu intenție și discernământ.

Printre principalele solicitări formulate în petiție se numără introducerea răspunderii penale de la vârsta de 10 ani pentru infracțiunile de omor și omor calificat, în situațiile în care există intenție directă, premeditare și discernământ stabilit prin expertiză medico-legală psihiatrică. De asemenea, se cere eliminarea impunității automate bazate exclusiv pe vârstă, aplicarea pedepsei maxime prevăzute de lege și eliminarea caracterului obligatoriu al minorității ca circumstanță atenuantă.

Petiția se adresează Parlamentului României, Ministerului Justiției și Avocatului Poporului. Până la momentul redactării acestui material, inițiativa a strâns peste 120.000 de semnături.

Inițiatoarea petiției susține că demersul urmărește corectarea unei lacune legislative care permite ca fapte extrem de grave să rămână nepedepsite din cauza vârstei autorilor.

În România, o crimă comisă cu intenție, premeditare și discernământ poate rămâne nepedepsită real doar din cauza vârstei agresorului. Legea Mario cere un lucru simplu și corect: cine ucide cu discernământ să răspundă penal, indiferent de vârstă”, se arată în mesajul transmis de inițiatoare.

Petiția este prezentată ca un apel la responsabilitate și siguranță publică, inițiatorii considerând că modificarea legislației ar putea preveni situații similare în viitor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole