VEST: drum blocat – accesul rutier a fost închis spre Semenic de la Prislop din cauza ninsorilor și viscolului puternic

Circulația rutieră pe tronsonul DJ 582E, între Prislop și stațiunea Semenic, a fost închisă luni, 5 ianuarie 2026, începând cu ora 11:00, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului puternic. Măsura, anunțată de Ștefan Markovski, reprezentant al Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin, este valabilă pe o perioadă nedeterminată, cât timp condițiile meteo extreme persistă.

Reprezentanții drumurilor județene au precizat că turiștii aflați în stațiune care doresc să coboare vor fi transportați în siguranță, cu sprijinul autorităților și al echipelor de intervenție.

Șoferilor li se recomandă să evite deplasările în zonele montane afectate de viscol și să urmărească informările oficiale privind starea drumurilor din județ.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole