VIDEO. Vest: două persoane aflate pe un traseu nemarcat din zona vârfului Parângul Mare salvate cu elicopterul SMURD – nu erau echipate corespunzător și una dintre persoane era rănită

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, luni dimineață, pentru salvarea a două persoane aflate pe un traseu nemarcat din zona vârfului Parângul Mare, una dintre acestea fiind accidentată.

Alarma a fost dată prin serviciul de urgență 112 de către una dintre persoane, care se afla împreună cu victima. Potrivit Salvamont Petroșani, cei doi nu erau echipați corespunzător pentru un traseu montan de iarnă. În apropiere de vârful Parângul Mare, una dintre persoane a alunecat pe un jgheab și s-a accidentat, acuzând dureri la picior, mână și umăr.

VIDEO AICI.

Pentru intervenție a fost mobilizată o echipă mixtă formată din salvatori montani ai Serviciului Salvamont Petroșani și ai Serviciului Județean Salvamont Hunedoara. Având în vedere accesul dificil în zonă și timpii mari de deplasare terestră, a fost solicitat sprijinul unui elicopter SMURD de la Caraș-Severin.

Un salvator montan a fost preluat de la Baza Salvamont Parâng de către elicopterul SMURD, după care s-a intervenit aerian în zona în care se aflau cele două persoane. Ambele au fost recuperate cu elicopterul și transportate la Baza Salvamont Parâng. Persoana accidentată a fost preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la spitalul din Petroșani, iar cea de-a doua persoană, aflată în stare de hipotermie și epuizare, a fost dusă cu autoutilitara Salvamont la aceeași unitate medicală, pentru evaluare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole