Pasajul Solventul, unul dintre proiectele strategice ale Timișoarei, este deschis traficului între Calea Bogdăneștilor și strada Gării, marcând un pas important pentru conectarea cartierelor orașului.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat luni, 22 decembrie, că Pasajul Solventul este deschis circulației, în condiții de șantier, între Calea Bogdăneștilor și strada Gării. Până acum, între cartierele Ronaț, Blașcovici și Iosefin exista o singură traversare rutieră, la Pasajul Jiul.
„Mulțumesc echipelor care au lucrat pe un șantier dificil, colegilor din Primărie pentru coordonare și timișorenilor pentru răbdare. Este un proiect în care grosul finanțării vine din bugetul local, din taxele și impozitele timișorenilor”, a declarat edilul.
Lucrările continuă, pasajul reprezentând doar una dintre etapele proiectului care vizează crearea de noi legături între cartiere pentru mașini, pietoni, bicicliști și tramvaie. Urmează construirea unei linii duble de tramvai între Solventul și Gară, pe strada Gării, și modernizarea întregii zone, cu finanțare europeană asigurată și licitația pentru constructor în evaluare.
Anul viitor va începe și construcția podului de la Solventul, primul pod realizat după Revoluție, tot cu fonduri europene, însoțit de un drum de legătură între Bulevardul Dâmbovița și Calea Bogdăneștilor.
„Dezvoltarea de la Solventul va schimba întreaga zonă. Nu doar modul în care ne deplasăm prin oraș, ci și potențialul de dezvoltare economică al acestor cartiere”, a subliniat primarul Dominic Fritz.
