Timiș: Spitalul Orășenesc Deta organizează concurs pentru două posturi de asistent medical generalist, pe perioadă nedeterminată

Spitalul Orășenesc Deta a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea a două posturi contractuale vacante de asistent medical generalist, pe perioadă nedeterminată.

Spitalul Orășenesc Deta, cu sediul pe strada Mihai Viteazu nr. 10, județul Timiș, organizează concurs pentru ocuparea a două posturi contractuale vacante, pe perioadă nedeterminată, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/2022 și OUG nr. 34/2023.

Posturile scoase la concurs sunt:

– un post de asistent medical generalist la compartimentul Chirurgie generală;

– un post de asistent medical generalist la compartimentul Sterilizare.

Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de legislația în vigoare, respectiv să aibă cetățenie română sau a unui stat membru al Uniunii Europene, domiciliul în România, cunoașterea limbii române, capacitate deplină de exercițiu, stare de sănătate corespunzătoare și să nu aibă condamnări incompatibile cu funcția pentru care candidează.

Pentru ocuparea posturilor este necesară absolvirea studiilor postliceale sanitare, diplomă de bacalaureat, certificat de membru OAMGMAMR valabil pentru anul în curs, poliță de asigurare de răspundere civilă profesională (malpraxis) valabilă pentru anul 2025 și o vechime minimă de șase luni în specialitate.

Dosarul de concurs trebuie să conțină, printre altele, cererea de înscriere, copia actului de identitate, documentele de studii, dovada vechimii în muncă, cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere, adeverință medicală, certificat de integritate comportamentală, curriculum vitae în format european și dovada achitării taxei de concurs, în valoare de 50 de lei.

Actele vor fi prezentate atât în copie, cât și în original pentru verificarea conformității. Taxa de concurs se achită la casieria unității.

Concursul este organizat de Spitalul Orășenesc Deta, manager fiind dr. Lăpădatu Alin-Adrian.

Recomandările noastre