Un bărbat de 64 de ani a fost găsit decedat luni dimineață la o stână situată pe raza localității Zăvoi, județul Caraș-Severin, după un conflict care ar fi avut loc în cursul nopții trecute.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Oțelu Roșu au fost sesizați prin apel la 112, în jurul orei 09:48, de către proprietarul stânei, care a descoperit victima în stare de inconștiență în interiorul unui sălaș.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj medical, iar personalul medical a constatat decesul bărbatului de 64 de ani.
Din primele verificări, anchetatorii au stabilit că, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 20:00, în zona „Săliștea din Vale”, între doi ciobani, în vârstă de 38 și 64 de ani, ar fi izbucnit un conflict, în timpul căruia cei doi s-ar fi lovit reciproc. În timpul altercației, bărbatul de 38 de ani l-ar fi lovit pe cel de 64 de ani în zona capului, după care ar fi părăsit locul, lăsând victima în interiorul adăpostului.
Persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată și se află în prezent în custodia poliției.
Cercetările sunt continuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.
Foto: arhiva
