Trei tineri sunt cercetați pentru tâlhărie calificată după ce, pe 3 decembrie 2025, ar fi lovit angajați ai unui supermarket de pe bulevardul 16 Decembrie din Timișoara, încercând să părăsească magazinul cu produse sustrase de pe rafturi.
Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe 4 decembrie magistrații au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cel de-al doilea, în vârstă de 18 ani, a fost depistat de un polițist aflat în timpul liber la Târgul de Crăciun, fiind reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței pentru o măsură preventivă.
Al treilea implicat este un minor de 15 ani, cercetat de asemenea pentru tâlhărie calificată. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a celor trei.
Foto: arhiva
