VEST: doi minori reținuți după incidentul feroviar din Caraș-Severin – sunt acuzați că ar fi plasat osii pe calea ferată înaintea trenului București – Timișoara

Polițiștii din Caraș-Severin au reținut doi minori suspectați că au amplasat două osii metalice pe calea ferată în fața unui tren de călători cu aproximativ 30 de pasageri. Garnitura a fost oprită o oră, fără a exista victime.

Doi minori au fost reținuți de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin, în urma incidentului de siguranță feroviară produs sâmbătă seară pe magistrala 100. Aceștia sunt bănuiți că au pus două osii metalice pe linia de tren în zona stației CF Crușovăț, în calea trenului InterRegio 1691 București – Timișoara, în care se aflau aproximativ 30 de pasageri.

Potrivit IPJ Caraș-Severin, trenul a lovit una dintre osii în seara de 29 noiembrie 2025, în jurul orei 19:20, la kilometrul feroviar 423+094. Garnitura a fost oprită pentru aproximativ o oră, timp în care au fost efectuate cercetări la fața locului. Nicio persoană nu a fost rănită, iar trenul și-a continuat ulterior deplasarea.

Polițiștii au deschis inițial un dosar penal pentru distrugere sau semnalizare falsă. În urma activităților investigative, au fost identificați doi minori bănuiți că au amplasat cele două osii. Aceștia au fost conduși la sediul Poliției împreună cu reprezentanții legali, iar în baza probatoriului, polițiștii au dispus reținerea lor, având în vedere riscul major generat pentru siguranța circulației feroviare.

Totodată, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

În zona incidentului a fost descoperită și a doua osie, pe o linie alăturată, după ce mecanicul a reușit să oprească trenul. Directorul Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Laurențiu Dumitru, a declarat că incidentul a avut un potențial de pericol foarte ridicat.

Recomandările noastre