Timișoara: Muzeul Provizoriu al Colecțiilor de Artă se deschide la Bastionul Theresia – aduce în fața publicului obiecte sau colecții personale, de la cărți, haine, documente și fotografii

Sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 18:00, la Bastionul Theresia (spațiul Indecis, Bastion 3, str. Hector nr. 1) se deschide Muzeul Provizoriu al Colecțiilor de Artă, un proiect care explorează felul în care oamenii colecționează, păstrează și dau sens obiectelor din jurul lor.

Expoziția funcționează ca un „muzeu în lucru”, care se construiește la vedere, fără a-și ascunde caracterul temporar. Publicul este invitat să contribuie direct, aducând obiecte sau colecții personale – de la cărți, haine, documente și fotografii, până la ambalaje, plante sau date digitale – transformând spațiul într-un loc viu, aflat într-o continuă completare.

Proiectul propune o reflecție asupra relației dintre individ, obiect și timp, precum și asupra modului în care colecțiile, indiferent de natura lor, pot genera cunoaștere și memorie comunitară. Într-un context local marcat de acces limitat la patrimoniu, Muzeul Provizoriu devine o formă de dialog public despre sensul colecționării și despre rolul muzeului ca spațiu participativ.

Deschiderea din 15 noiembrie va include intervenții semnate de artiștii Erik Kun, Lucian Bădărău, Octavia Bortișcă, pneumapnea, Christine Cizmaș, Mihai Drăgan (Plan0) și Ciprian Homorodean. Spațiul este deja pregătit cu o structură de tip șopru și rafturi, care se vor umple treptat cu obiecte și povești aduse de participanți.

Organizatorii lansează un apel deschis pentru cei care doresc să contribuie cu propriile colecții, până la data de 25 ianuarie 2026, în cadrul unei inițiative care aduce patrimoniul personal în spațiul public.

Muzeul include și un program de mediere cu întâlniri tematice, printre care:

– Duminică, 16 noiembrie, ora 11:00Artist Stalk #5 cu Christine Cizmaș și PNEA, o discuție despre obiceiuri, arhivare și inspirație;

– Joi, 20 noiembrie, ora 19:00 – dezbaterea Despre hoarding, colecționare și poveștile din spatele obiectelor, cu Mircea Dragu;

– Sâmbătă, 22 noiembrie, ora 11:00Gobleniada, un atelier dedicat artei goblenului.

Muzeul Provizoriu al Colecțiilor de Artă este găzduit de Indecis artist run space și propune un exercițiu colectiv despre memorie, obiecte și identitate culturală.

Recomandările noastre