VEST: accident pe autostrada A1 – cinci persoane transportate la spital – în eveniment au fost implicate un TIR și un autoturism de tip 8+1

Cinci persoane au fost transportate la spital, vineri dimineață, în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1 Deva – Nădlac, în apropierea localității Nădlac, județul Arad.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, traficul a fost oprit temporar la kilometrul 567, pe sensul către Nădlac, pentru aterizarea elicopterului SMURD. În eveniment au fost implicate un autotren și un autoturism de tip 8+1.

Conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Arad, accidentul s-a produs în jurul orei 7:55. Din primele cercetări, impactul a avut loc între un ansamblu rutier, condus de un bărbat de 41 de ani, cetățean bulgar, și un microbuz de transport persoane, în care se aflau șase pasageri și care ar fi staționat pe banda de urgență. Microbuzul era condus de un tânăr de 28 de ani, din județul Tulcea.

În urma coliziunii, cinci persoane au fost rănite și transportate la spital pentru evaluarea stării de sănătate și acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva–Nădlac continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

Razie în Făget. În câteva ore s-au dat 122 de amenzi

Polițiștii din Făget, ai Secției 10 Rurale Făget, ai Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Timiș, împreună cu jandarmi, reprezentanți I.T.M. și O.P.C., au acționat, în intervalul orar 09:00-13:00, în orașul…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole