Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a răspuns acuzațiilor formulate de vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Timiș, Alin Popoviciu, care a susținut că Primăria ar fi modificat proiectul culoarului verde de pe bulevardul Take Ionescu.
Tensiuni între administrația locală și Consiliul Județean Timiș, după ce vicepreședintele CJ, Alin Popoviciu, a acuzat Primăria Timișoara că ar fi schimbat proiectul culoarului verde de pe bulevardul Take Ionescu, afectând traficul și locurile de parcare din zonă.
Alin Popoviciu a afirmat că „Primăria Timișoara a modificat proiectul fără consultare publică, luând din benzile de circulație auto pentru a crea un culoar dedicat transportului public”, susținând că măsura ar fi una „abuzivă și nefuncțională”. Vicepreședintele CJ Timiș a acuzat administrația Fritz că „în loc să fluidizeze traficul, îl blochează” și că „folosește proiectele europene doar ca pretext pentru a distruge locurile de parcare”.
Replica a venit din partea viceprimarului Ruben Lațcău, care a respins acuzațiile și a afirmat că proiectul se desfășoară conform planului aprobat încă din 2023.
„Fake news-ul nu ține loc de soluții și proiecte! Câțiva politicieni care trăiesc din scandal și intoxicare au inventat o poveste: cum că Primăria ar fi modificat culoarul verde de pe Take Ionescu. E o minciună”, a transmis Lațcău.
Viceprimarul a explicat că lucrările sunt aproape finalizate, iar culoarele pentru autobuze și troleibuze nu reduc benzile auto. Proiectul include însă semaforizare cu prioritate pentru transportul public, relocarea unor treceri de pietoni și desființarea a aproximativ 50 de locuri de parcare, „exact cum a fost anunțat public de la început”.
„Ei pun video-uri cu fake news pe TikTok, noi punem în mișcare autobuze care transportă 14.000 de oameni zilnic pe traseul de pe Take Ionescu. Pentru cei afectați, care au mai puține locuri de parcare, avem soluții — două locații cu garaje vechi care vor fi desființate la începutul anului viitor”, a adăugat Lațcău.
Acesta a mai subliniat că pentru miile de timișoreni care folosesc zilnic liniile 11, 17, E4, E4B, M27, M30, M35, M46 și M11, un transport public rapid și predictibil este „o nevoie firească, nu un moft”.
„Culoarul verde merge mai departe. Indiferent cât zgomot fac cei care n-au construit nimic niciodată”, a conchis viceprimarul.
