Timișoara: nouă premieră a Teatrului Național Timișoara pe scena Sălii Mari – spectacolul “Vestul Adevărat“ de Sam Shepard în regia premiatului Felix Alexa

Teatrul Național din Timișoara prezintă duminică, 26 octombrie 2025, ora 19:00, premiera spectacolului „VESTUL ADEVĂRAT” de Sam Shepard, în regia premiatului Felix Alexa.

Repetițiile pentru noua premieră a Teatrului Național din Timișoara, „VESTUL ADEVĂRAT”, au intrat în linie dreaptă, iar prima reprezentație va avea loc duminică, 26 octombrie 2025, la Sala Mare.

Piesa, tradusă de Andrei Marinescu, urmărește povestea celor doi frați seduși de mirajul Hollywood-ului: Austin, scenarist de succes, și Lee, vagabond cinic și șarmant. Sam Shepard construiește o tragi-comedie amuzantă și gravă, brutală și comică, explorând relațiile complicate de familie printr-un stil de hiperrealism caracteristic dramaturgului american, laureat Pulitzer și nominalizat la Oscar.

Regizorul Felix Alexa, cunoscut pentru montările sale premiate și colaborările internaționale, revine la Teatrul Național Timișoara cu această producție, trecând piesa prin filtrul inteligenței și umorului său abraziv. În rolurile celor doi frați debutează Marin Lupanciuc, nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal (2023), și Teodor Cauș, actor, muzician și dansator din noua generație. Cei doi sunt susținuți de actorii consacrați ai Naționalului timișorean, Ion Rizea și Paula Maria Frunzetti.

Decorurile și costumele sunt semnate de Maria Miu, recunoscută pentru creativitatea și talentul său în scenografia de teatru și film.

Următoarele reprezentații sunt programate joi, 30 octombrie, și duminică, 9 noiembrie 2025. Biletele pot fi achiziționate online, pe www.tntm.ro, sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă zilnic între 11:00 și 19:00, cu excepția zilei de luni.

Recomandările noastre