Timișoara: în timp ce polițiștii stăteau în “boscheți“ la pândă doi șoferi circulau nestingheriți pe contrasens pe descărcarea de la Sânandrei – rutierii nu se mai satură de tufișuri

Noul drum de legătură dintre Timișoara și autostrada A1, inaugurat recent cu promisiunea fluidizării traficului, s-a transformat într-o zonă a confuziilor periculoase.

În aceeași zi în care polițiștii rutieri anunțau o amplă acțiune de control pe DN 69A pentru ”prevenirea accidentelor”, două mașini au fost filmate circulând pe contrasens, în plin trafic, în zona sensurilor giratorii nou amenajate.

Paradoxul este evident: în timp ce Serviciul Rutier Timiș raporta 28 de amenzi aplicate într-un interval de patru ore – majoritatea pentru depășirea vitezei legale –, imaginile din teren arată un alt tip de pericol ignorat. Într-o rețea rutieră proaspăt pusă în funcțiune, cu semnalizare și un sistem de bretele complicate, șoferii s-au rătăcit la propriu, ajungând să circule în direcția opusă, fără ca poliția să intervină.

Cele două cazuri, filmate la doar câteva ore distanță, s-au produs chiar în zona descărcării de pe DN 69, unde echipajele de poliție erau prezente „pentru prevenirea accidentelor”. În realitate, acțiunea s-a rezumat la monitorizarea vitezei și la sancționarea contravenienților, în timp ce siguranța efectivă a traficului – pentru care drumul este, teoretic, supravegheat – a rămas o noțiune abstractă.

Pe fondul acestor incidente, întrebarea firească este dacă scopul real al acțiunilor de control este prevenirea accidentelor sau simpla bifare a unor statistici. Pentru că, în timp ce poliția „veghează” cu radarul, șoferii se pierd printre sensuri giratorii, bretele și marcaje temporare – uneori, la propriu, pe contrasens.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole