Timișoara: Opera Națională va fi iluminată în culorile roz și bleu – zi dedicată părinților care au trecut prin pierderea unui copil

Timișoara se alătură și în acest an comunităților din întreaga lume care marchează, pe 15 octombrie, Ziua Părinților de Îngeri – o zi dedicată celor care au trecut prin pierderea unui copil. Evenimentele locale fac parte din proiectul „Mame cu brațele goale”, inițiativă care aduce în spațiul public o temă delicată, dar profund umană: pierderea unei sarcini sau a unui copil, și promovează sprijinul și empatia comunitară.

Unul dintre momentele centrale este expoziția „Rufe puse la uscat într-o zi fără vânt”, vernisată pe 15 octombrie, la ora 18:00, la Centrul de Proiecte Timișoara (str. Vasile Alecsandri nr. 1, parter). Coordonată de artista vizuală Camelia Rangu, expoziția reunește obiecte păstrate de mame după pierderea unei sarcini, transformate într-o expresie artistică colectivă, cu valențe memoriale și terapeutice. Lucrările pot fi vizitate până la 29 octombrie, zilnic între orele 17:00 și 20:00.

Ziua de 15 octombrie va fi marcată și printr-un gest simbolic: Opera Națională Română din Timișoara va fi iluminată în culorile roz și bleu – simbolurile internaționale ale Zilei Părinților de Îngeri.

În continuarea programului, Teatrul German de Stat Timișoara prezintă pe 25 octombrie, de la ora 19:30, spectacolul „Fiul” de Florian Zeller, în regia lui Mădălin Hâncu. Reprezentația va fi urmată de o discuție cu publicul, la care va participa un psiholog, despre impactul pierderii și importanța sprijinului emoțional în familie.

Pe tot parcursul lunii octombrie vor avea loc și alte activități – tururi ghidate, ateliere și grupuri de suport – care completează programul dedicat conștientizării.

Proiectul „Mame cu brațele goale”, inițiat în 2021, a devenit un reper național, reunind peste 150 de mărturii ale părinților care au trecut prin doliu perinatal și organizând acțiuni de dialog cu specialiști din domeniul medical și social. În 2024, Ziua Părinților de Îngeri a fost marcată în 15 orașe din România prin iluminarea a 23 de clădiri simbolice, iar Timișoara continuă această tradiție și în 2025.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole