Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lătcău, a prezentat miercuri în cadrul unei dezbateri publice, care poat fi urmărită AICI, detaliile proiectului „Magistrala Verde”, care vizează transformarea Căii Șagului într-un coridor modern de transport public, concomitent cu regenerarea urbană a zonei Mocioni și a cartierului Iosefin.
Proiectul se întinde de la sensul giratoriu de la Shopping City și până la Piața Mocioni, inclusiv bulevardul 16 Decembrie.
Viceprimarul USR al Timișoarei a subliniat că acest proiect face parte dintr-o strategie mai amplă de mobilitate urbană, menită să reducă tranzitul auto prin centrul orașului, să încurajeze transportul public și să sprijine mobilitatea pietonală și cu bicicleta.
„Pe Calea Șagului avem zilnic aproximativ 20.000 de mașini, un volum comparabil cu autostrada A1. Scopul nostru este ca acest trafic să fie preluat de Inelul 4 de circulație, astfel încât traficul metropolitan să nu mai tranziteze centrul,” a explicat Lătcău.
Viceprimarul Ruben Lațcău a detaliat obiectivele Magistralei Verzi și ale proiectului de regenerare urbană din Piața Mocioni:
– Creșterea capacității transportului public: prin benzi dedicate autobuzelor și piste de tramvai, acestea urmând să ajungă mai rapid în centru decât mașinile individuale;
– Regenerarea urbană: modernizarea cartierului Iosefin, a Pieței Maria și crearea de trotuare și spații publice pietonale ample;
– Infrastructură sustenabilă: piste de biciclete moderne, trotuare lărgite și colectare separată a apelor pluviale;
– Creșterea spațiului verde: numărul arborilor va ajunge la 910, față de 389 în prezent.
Proiectul se va desfășura pe mai multe segmente, fiecare cu profil diferit:
– De la sensul giratoriu Shopping City până la Liviu Rebreanu, bulevardul va păstra două benzi auto pe sens și va include două benzi dedicate autobuzelor;
– În zona cimitirului din Calea Șagului, autobuzele vor circula temporar în rând cu mașinile, până la lărgirea profilului în intersecția cu Iuliu Maniu;
– De la Iuliu Maniu până la Dragalina, profilul va fi de două benzi auto pe sens plus o bandă dedicată transportului public, menținând capacitatea rutieră actuală.
„Nu dorim să reducem capacitatea pentru mașini, ci să creștem mobilitatea oamenilor prin transport public mai rapid și mai eficient,” a explicat Ruben Lațcău.
În ceea ce privește parcările și transportul persoanelor care vin din afara orașului, Ruben Lațcău a menționat că se iau în considerare parcări Park&Ride, inclusiv în zona Shopping City, astfel încât șoferii să își poată lăsa mașinile și să continue cu transportul public.
Proiectantul magistralei a explicat detaliile tehnice: piste de biciclete bidirecționale, trotuare largi, treceri pietonale ridicate la nivelul trotuarului pentru siguranță și mobilier urban modern. În intersecțiile principale, precum Iuliu Maniu sau Dragalina, s-au prevăzut evazări pentru benzi stânga-dreapta, iar sensurile giratorii vor fi reconfigurate pentru o fluență mai bună a traficului.
„Magistrala Verde este gândită să fie mai rapidă decât mașina, astfel încât alegerea autobuzului să fie o alegere dezirabilă, nu de ultimă instanță,” a subliniat Lătcău.
Întrebările timișorenilor au vizat inclusiv posibilitatea pasaje supraterane sau subterane, prelungirea traseului 33, locurile de parcare și parcările pentru biciclete.
Viceprimarul USR a explicat că pasaje denivelate nu sunt fezabile nici financiar, nici din perspectiva mobilității durabile, iar traseul 33 va fi adaptat pentru a conecta mai multe comune limitrofe și a prelua călătorii din zona de vest a orașului.
În final, Ruben Lațcău a evidențiat efortul administrației: „Din 2021 până în prezent, Timișoara a investit în infrastructură peste 500 de milioane de lei pe an, mai mult decât dublu decât în perioada 2010–2020. Ne concentrăm pe ceea ce este esențial: inelul 4, magistrala verde și regenerarea urbană.”
Proiectul Magistrala Verde, împreună cu podul și pasajul Solventul, regenerarea urbană Mocioni și conexiunile de transport public, reprezintă un pas major pentru dezvoltarea sustenabilă a Timișoarei, integrând mobilitatea auto, transportul public, pietonii și bicicliștii într-un concept modern de infrastructură urbană.
