Polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva–Nădlac, alături de mai multe instituții partenere, au desfășurat în 29 septembrie o amplă acțiune pentru prevenirea migrației ilegale, impunerea respectării legislației rutiere și reducerea riscului de accidente.
La controale au participat polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Arad, reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier, ai Registrului Auto Român, ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Direcției Regionale Vamale.
În urma verificărilor, au fost aplicate 365 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 184.200 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 10 permise de conducere, au retras 11 certificate de înmatriculare și au constatat două infracțiuni la regimul rutier.
Autoritățile transmit că astfel de acțiuni vor continua periodic, cu scopul de a preveni evenimentele ce pot afecta ordinea publică și pentru a crește gradul de conștientizare a riscurilor la care se expun șoferii prin nerespectarea legislației rutiere.
