VEST: un tânăr de 18 ani s-a răsturnat cu mașina în afara drumului – în autoturism se mai aflau două fete de 15 și 16 ani – una dintre ele a ajuns la spital

Luni, pompierii Punctului de Lucru Bretea Română, județul Hunedoara, au intervenit de urgență pe raza localității Bățălar, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma verificărilor, salvatorii au constatat că în autovehicul se aflau trei persoane: șoferul, un tânăr de 18 ani, și două minore de 15 și 16 ani. Toți cei implicați au fost evaluați medical, iar una dintre minore a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Pompierii au acționat și pentru prevenirea unui posibil incendiu, asigurând măsurile specifice în astfel de situații.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole