Un agent de poliție din Oțelu Roșu a ajuns în fața instanței, după ce Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin cere despăgubiri de peste 65.000 de lei pentru pagubele provocate unei autospeciale Dacia Duster.
Totul s-a întâmplat în vara anului 2023, în timpul unei misiuni nocturne. Polițiștii fuseseră alertați că o persoană în vârstă, care părea abătută și ținea o frânghie în mână, se îndrepta spre o pădure din zona Valea Ohăbii.
Un prim echipaj a rămas blocat cu mașina pe un drum forestier plin de noroi. În sprijin a venit al doilea echipaj, condus de agentul acum judecat. Acesta a intrat pe drumul forestier, deși accesul era interzis, iar carosabilul era îngust și periculos.
Conform IPJ Caraș-Severin, în condiții meteo nefavorabile, malul pârâului s-a surpat, iar autospeciala a căzut direct în albia apei, răsturnându-se.
Din fericire, șoferul și cei trei colegi aflați în vehicul au scăpat nevătămați. Nu la fel și autospeciala, avariată grav, cu un cost de reparație estimat la peste 65.000 de lei.
În baza unei decizii CCR (nr. 649/2022), angajatorul nu poate obliga direct angajatul să plătească paguba, ci trebuie să obțină o hotărâre judecătorească. Astfel, IPJ Caraș-Severin l-a acționat în instanță pe polițistul care conducea mașina.
Procesul va decide cine suportă uriașa daună.
