VEST: explozie puternică urmată de incendiu într-o cameră de cămin – două persoane, soț și soție, în vârstă de 70 de ani au suferit arsuri grave din cauza unei acumulări de gaz

O explozie urmată de incendiu s-a produs vineri într-o cameră de cămin de pe strada Căminelor, din municipiul Reșița.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița, cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

Incendiul s-a manifestat cu flacără în interiorul camerei și a fost lichidat de pompieri.

Din primele informații, șapte persoane adulte s-au autoevacuat, însă două persoane – soț și soție, în vârstă de aproximativ 70 de ani – au suferit arsuri grave. Femeia are arsuri pe aproximativ 20% din suprafața corpului, iar bărbatul pe circa 40%. Ambele victime au fost transportate la UPU Reșița pentru evaluare și îngrijiri medicale de specialitate.

În urma deflagrației, au ars bunurile aflate în interiorul camerei pe o suprafață de aproximativ 25 mp. Apartamentul vecin a fost parțial afectat: ușa de la intrare a fost deteriorată, iar interiorul a fost inundat cu fum. Din fericire, structura de rezistență a blocului nu a fost afectată.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a exploziei a fost acumularea de gaz, în urma racordării defectuoase a buteliei la aparatul de gătit.

Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

Șoferi drogați prinși la volan de polițiști

Polițiștii timișeni continuă activitățile pentru prevenirea și combaterea fenomenului consumului de droguri la volan, pentru un regim rutier în siguranță. Astfel că, noaptea trecută, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole