Marți, pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit de urgență în localitatea Hațeg, unde a avut loc un accident rutier soldat cu două victime.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. În urma evaluării situației, s-a constatat că în coliziune au fost implicate o autocisternă fără încărcătură și un autoturism.
Cele două persoane rănite au primit primul ajutor la fața locului, fiind ulterior transportate la spitalul din Hațeg pentru investigații suplimentare.
Pompierii au acționat și pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, având în vedere scurgerile de combustibil, precum și pentru degajarea carosabilului.
Traficul pe DN 66 a fost blocat temporar, până la finalizarea intervenției.

