VIDEO. Timiș: scandal monstru la Moșnița Nouă – zgomotul infernal, așa cum puteți auzi în video, produs de noul parc fotovoltaic scoate cetățenii din minți

EDP, prin intermediul EDP Renewables, lider global în dezvoltarea de energie regenerabilă, a inaugurat la mijlocul lunii iunie 2025 o centrala fotovoltaică între localitățile Moșnița Nouă și Urseni.

Situat în vestul României, la aproximativ 9 km de municipiul Timișoara, proiectul Albina este operational de la sfârșitul anului 2024. Albina are o capacitate instalată de 60 MWp (48,8 MWac) și se preconizează că va genera aproximativ 67 GWh de energie solară anual — suficient pentru a satisface nevoile de energie electrică ale aproape 40.000 de gospodării românești. Producția sa va contribui, de asemenea, la reducerea cu peste 33.000 de tone de emisii de CO₂ în fiecare an, jucând un rol direct în decarbonizarea mixului energetic național, se arăta într-un comunicat de presă al companiei. La ceremonia de inaugurare au participat reprezentanți instituționali, printre care domnul Sebastian-Ioan Burduja, Ministrul Energiei, domnul Alin Popoviciu, Vicepreședinte Consiliului Județean Timiș, domnul Andrei Rapeanu, Country Manager EDP România, precum și alți reprezentanți ai companiei și ai sectorului energetic“, așa cum a relatat la vremea respectivă Buletin de Timișoara.

Toate bune și frumoase doar că centrala fotovoltaică produce un zgomot infernal pentru a alunga păsările care se așază pe panouri.

Bineînțeles că populația din zona afectată a reacționat și au început plângerile și reclamațiile, mai mult pe Facebook, decât direct către autorități.  

Rog cetățenii deranjați de aceste zgomote să facă și sesizări scrise. În cazul unor procese rezultate în urma amenzilor, postările pe Facebook nu ne ajută prea mult. Totodată, vă informez că am acționat în urma celorlalte reclamații, iar beneficiarii parcului fotovoltaic ne-au promis că au redus volumul de fiecare dată. Cu toate acestea, refuză să oprească zgomotul, invocând protejarea investiției. Poliția Locală îi poate amenda, însă primarul nu poate intra pe proprietate privată pentru a opri sunetul. Și primarul trebuie să respecte legea. Pentru reclamații, vă rugăm să trimiteți un e-mail la: politialocala@mosnita.ro. Eu le-am transmis imediat ce am fost informat să rezolve problema. Mi-au promis că rezolvă și vor face răspuns scris către primărie“, le-a transmis primarul Gerald Simonis celor deranjați de zgomot.

Parcul fotovoltaic de la Moșnița Nouă este cel mai are din România al companiei EDP.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole